Cele 7 Peceti
29,75 lei
35,00 lei (-15%)

Cele 7 Peceti

Cele 7 Peceti
-15%
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 160
Categoria: Spiritualitate
Preț: 29,75 lei
35,00 lei (-15%)
Disponibilitate: în limita stocului

DESCRIERE

Cele 7 Peceti
 

Poate că este timpul să se discute și despre cea mai mare Taină a Sfintei Scripturi. Departe de mine gândul de a putea descifra odată pentru totdeauna secretul nedescoperit nici măcar de înțelepții Cerului, ci doar de Mielul înjunghiat.

 

Încerc doar să deschid o poartă către acest secret și, implicit, către Dumnezeu și Cer pentru cei care vor, pot și trebuie să intre. Îmi asum rolul de deschizător de drumuri, să deschid cutia Pandorei și să arunc primul piatra în ceea ce privește cele șapte peceți ale Bibliei pe care Mântuitorul l-a desfăcut și care, în opinia mea, nu reprezintă altceva decât descifrarea unor taine ale spiritului cuprinse în Vechiul Testament care i-au permis lui Iisus să se recunoasă pe El însuși ca Fiu al Lui Dumnezeu, să descopere cine este și care este misiunea Lui personală asumată de El însuși pe acest pământ. Sper că avându-L alături pe acest drum menit să deschidă oamenilor noi căi spre cunoașterea Lui Dumnezeu, voi putea dezvăluin ceea ce odată L-a înscris în istoria omenirii pentru totdeauna ca Fiu al Lui Dumnezeu și ca Mântuitor al planetei Pământ și, de ce nu, al întregului univers spiritual și material.

 

Nu citiți această carte dacă nu sunteți pregătiți să gândiți singuri, dacă ați ales să fiți oi și nu oameni. Încercați să o simțiți mai mult decât să înțelegeți. Să simțiți adevărul din ea dincolo de forme și idei.
 
Din cuprins:
 
Argument 5
In loc de prefață 7
Introducere 17
Prima pecete: FACEREA 23
A doua pecete: OMUL, REÎNCARNAREA 36
A treia pecete: VIITORUL 63
A patra pecete: CALEA 75
A cincea pecete: DEMONUL 84
Iisus, omul 92
A șasea pecete: ÎNDUMNEZEIREA 108
A șaptea pecete: IUBIREA 127
Încheiere 148
Sinteza 153

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

29,75 lei
35,00 lei (-15%)
29,75 lei
35,00 lei (-15%)
Created in 0.170 sec