Libertatea de exprimare si limitele ei penale

Libertatea de exprimare si limitele ei penale
-15%
ISBN: 978-606-18-0288-3
Anul publicării: 2014
Pagini: 416
Categoria: Drept public
Preț: 46,67 lei
54,90 lei (-14,99%)
Disponibilitate: în limita stocului

DESCRIERE

Lucrarea constituie un instrument de lucru extrem de util atât teoreticienilor și practicienilor dreptului penal, cât și studenților, și chiar jurnaliștilor din presa scrisă și audio-vizuală. Conține inclusiv analiza unor infracțiuni reglementate de Noul Cod Penal, ceea ce o face și mai atractivă în iminenta intrare în vigoare a Noului Cod (1 februarie 2014). Abordarea unei teme precum aceea a libertăţii de exprimare şi limitelor ei penale nu derivă dintr-o simplă dorinţă de a provoca reacţii din partea doctrinarilor şi practicienilor dreptului penal, în contextul în care libertatea de exprimare reprezintă o coordonată fundamentală a societăților democratice, ci reprezintă un demers ştiinţific perfect legitim, care îşi propune să clarifice o chestiune delicată, anume în ce măsură libertatea de exprimare poate fi sursă a răspunderii penale.

Libertatea de exprimare este una dintre coordonatele fundamentale ale societăţilor democratice moderne, argumentul esenţial în acest sens reprezentându-l includerea acesteia în cadrul libertăţilor şi drepturilor cu valoare constituţională (atât în constituţiile statelor europene, cât, mai ales, în sistemul constituţional american, unde ocupă o poziţie privilegiată). În egală măsură, toate instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului reglementează libertatea de exprimare, recunoscând valenţele multiple ale acesteia în contextul unei societăţi în care protejarea drepturilor fundamentale îşi propune a fi un mecanism realmente eficient, dar enunţând, în mod firesc, şi restrângerile autorizate ale acestui drept (art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; art. 13 din Convenţia americană a drepturilor omului; art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).

Libertatea de exprimare este, în acelaşi timp, oarecum paradoxal, un drept cu potenţial invaziv, care, în absenţa unui control prin mecanisme legislative adecvate, ar putea aduce atingere altor drepturi, de exemplu dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, dreptului la respectarea libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie, dreptului la nediscriminare.

Din această raţiune, legislatorul a prevăzut limitări ale libertăţii de exprimare, inclusiv penale, care ar trebui să garanteze realizarea scopului real al acestui drept particular, acela de vector al pluralismului, în contextul nevoii de evoluţie socială, culturală şi politică a unei naţiuni. Art. 53 din Constituţia revizuită a României, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, este relevant şi în cazul libertăţii de exprimare, întrucât enunţă limitativ situaţiile excepţionale care justifică limitarea acestei libertăţi fundamentale, anume apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, precum şi desfăşurarea instrucţiei penale. Aceste restrângeri la care face referire alin. (1) al art. 53 din Constituţie trebuie să treacă un dublu test, pe de o parte, testul necesităţii şi al proporţionalităţii ingerinţei, în acord cu jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar pe de altă parte, să nu fie aplicate în mod discriminatoriu sau de o manieră care aduce atingere însăşi existenţei dreptului sau a libertăţii. Dacă în cazul protecţiei securităţii naţionale, a sănătăţii şi a moralei publice, restrângerile libertăţii de exprimare sunt justificate (deşi, chiar şi în aceste domenii ingerinţele pot crea derapaje, aşa cum am argumentat în cadrul tezei), în cazul particular al ordinii publice, limitarea libertăţii de exprimare este dificil de circumscris. Aceasta, întrucât conceptul de „ordine publică” este unul extrem de vast, care, tocmai datorită complexităţii conţinutului său, apare ca echivoc şi imprevizibil. Astfel, devine ineluctabilă formularea întrebării „Când anume este necesară restrângerea libertăţii de exprimare pentru protecţia ordinii publice?” O atare posibilitate de limitare a exerciţiului libertăţii de exprimare, reglementată constituţional, deschide calea unui precedent periculos în practica judiciară, care ar putea legitima amendări (chiar penale) ale libertăţii de exprimare, justificate ambiguu şi sumar prin „necesitatea de a proteja ordinea publică”. O astfel de noţiune vagă aminteşte de o sintagmă similară, aceea de „pericol concret pentru ordinea publică”, reglementată de controversatul art. 148 lit. f) C.proc.pen., invocat invariabil, dar în aceeaşi termeni echivoci, pentru a motiva măsura arestării preventive. În contextul în care legea trebuie să fie accesibilă, previzibilă şi clar formulată, credem că astfel de noţiuni suspect de flexibile, deci nociv aplicate în contextul protecţiei unor drepturi şi libertăţi fundamentale, ar trebui înlăturate din corpul de legi. Cât priveşte necesitatea protecţiei onoarei şi demnităţii persoanei, pe fondul unor atacuri tot mai agresive în presa scrisă şi media audio-vizuală, limitele libertăţii de exprimare au fost împinse excesiv, până în punctul în care au fost abrogate insulta şi calomnia din Codul penal român (în vigoare), actualmente existând doar posibilitatea unei reparaţii morale, pe cale civilă, a prejudiciului de imagine. Sub influenţa evidentă a Comisiei şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, care considerau excesive condamnările penale ale jurnaliştilor pentru insultă şi calomnie, a avut loc abrogarea acestor fapte din Codul penal român, ceea ce echivalează de fapt cu abdicarea de la o tradiţie de peste 100 de ani a legislaţiei penale române, care a incriminat actele care aduc atingere onoarei şi demnităţii persoanei. Am apreciat operaţiunea de abrogare a insultei şi calomniei ca fiind un regres în evoluţia legislaţiei penale române, în care se impunea a fi menţinută posibilitatea aplicării unei sancţiuni cu amenda penală pentru astfel de atingeri aduse onoarei şi reputaţiei, cu excluderea definitivă a pedepsei închisorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea codurilor penale europene incriminează insulta şi calomnia (art. 185-186 C.pen. german; art. 208-210 C.pen. spaniol; art. 594-599 C.pen. italian ş.a.). De asemenea, deşi art. 30 alin. (8) teza finală din Constituţia României prevede că delictele de presă se stabilesc prin lege, în prezent nu există o lege actualizată în acest domeniu, Legea presei nr. 3/1974 fiind recent abrogată.

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Drept public

Created in 0.217 sec