Limba romana literara in traducerile succesive din Jules Verne

Limba romana literara in traducerile succesive din Jules Verne
-20%
Preț: 32,00 lei
40,00 lei (-20%)
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-606-28-1047-4
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 272
Categoria: Limba romana

DESCRIERE

Limba romana literara in traducerile succesive din Jules Verne
 

Premisa de la care porneste lucrarea Gabrielei Aurelia Panait Chiran este aceea ca maturitatea unei limbi literare se poate aprecia si in raport de capacitatea de a reda scrieri straine de larga circulatie internationala. Le Chateau des Carpathes nu este, desigur, o capodopera a literaturii universale, nu este nici macar cea mai izbutita scriere a lui Jules Verne, dar este o carte care a marcat generatii intregi de cititori de pe toate meridianele globului pamantesc. Ea reprezinta, alaturi de romanele aceluiasi autor, De la Pamant la Luna, Ocolul pamantului in 80 de zile s. a., beletristica de popularizare a stiintei, cultivata in epoca marilor descoperiri stiintifice, a postindustrializarii europene, a calatoriilor de cercetare pe spatii largi ale Terrei. Atat prin perioada in care au fost scrise, cat si prin tematica lor, aceste texte reprezinta o anumita etapa din evolutia limbii franceze, cat si un anumit stil, acela care valorifica descriptia literar-stiintifica si demonstratia logica in stransa legatura cu fabulosul exotic si cu misterul. Altfel spus, scientismul popularizator de tip iluminist se imbina cu fabulosul de tip romantic, intr-o literatura realista, totusi, care prefigureaza epoca celor mai indraznete realizari ale cunoasterii si ale spiritului intreprinzator ale oamenilor. Asemenea texte inseamna nu numai o canava compozitionala si o structura morfosintactica marcate de spiritul vremii respective, ci si un vocabular foarte bogat, foarte eterogen, presarat cu exotisme referitoare la toponime, antroponime, la apelative vizand obiecte stranii, fenomene, procese, explicatii stiintifice sau fantezist-superstitioase s. a. m. d.

 

Prin urmare, confruntarea limbii romane cu un asemenea text poate da o imagine interesanta asupra posibilitatilor denotative si expresive ale acesteia, in diferite etape ale evolutiei sale istorice. Aceasta este premisa subiacenta a cercetarii intreprinse de Gabriela Chiran, din care se desprinde principalul obiectiv al studiului. Toate scrierile lui Jules Verne au fost traduse in romana, multe dintre ele – destul de curand dupa aparitia lor, dar niciuna nu s-a bucurat de prestigiul castigat in ochii editorilor si, ca urmare, ai traducatorilor romani, ca Le Chateau des Carpathes. Motivul este lesne de inteles: actiunea romanului se petrece in spatiul geografic romanesc.

 

Chiar daca Transilvania facea parte, in epoca, din Imperiul Austro-Ungar, chiar daca unele nume de locuri si de personaje au primit, in textul francez, rezonante germano-maghiare, autorul a intuit destul de bine „duhul” locurilor, amprenta identitara romaneasca, dupa cum ne-am exprima astazi.

 

Hermeneutica ulterioara, critica genetica, editarile stiintifice ale operei lui Jules Verne au scos la iveala tratatele de geografie fizica si economica, albumele si hartile, notele de calatorie din care si-a extras acesta detaliile pentru crearea unei asa-zise „culori locale”. O presupusa calatorie de documentare in Transilvania, punctata si de relatie romantica cu o frumoasa localnica nu au putut fi probate convingator. Dincolo de toate acestea, pentru romani, cartea despre care vorbim aici a fost si a ramas un prilej de mandrie nationala. Nici nu-i trebuie mult unui popor relativ mic, situat la margine de imperii, cu istorie zbuciumata si cu o cultura scrisa edificata in conditii dificile, pentru a nutri asemenea sentimente!

 

Cert este ca prima versiune romaneasca a vazut lumina tiparului la numai cinci ani de la aparitia originalului in editia princeps: Le Chateau des Carpathes, 1892, Paris: J. Hetzel et Cie, versus Castelul din Carpati. Roman din vieata poporului roman din Ardeal. Traducere de Victor Onisor. Cu o prefata de Dr. E. Daianu, Sibiu: „Tipografia” S. A., 1897. Au urmat alte sapte versiuni romanesti, la intervale destul de regulate, cel putin in prima parte a istoriei acestor traduceri, ritmicitatea incadrandu-se in ceea ce tanara cercetatoare afirma, citand studii anterioare, ca ar insemna revizuiri necesare in istoria culturii oricarui popor care tine sa re-echivaleze cartile de referinta ale omenirii la un interval de circa trei decenii, astfel incat sa se mentina o legatura fireasca cu evolutia limbii literare a comunitatii respective de cititori. In spatiul romanesc, asadar, sunt consemnate traducerile succesive ale lui Ion Pas (1929); Vladimir Colin (1980); din nou Vladimir Colin (1992), intr-o editie usor revizuita; Traian Fintescu (2004); Dorina Oprea (2010); Gabriel Malaescu (2017); Mariana Riza (sine anno). In total, asadar, opt versiuni romanesti – in 120 de ani!

 

Obiectivul central al studiului Gabrielei Chiran consta in stabilirea marcilor diacronice ale limbii romane literare in acest interval de timp.

 

Problema se pune in termenii finalizarii unui amplu proces de normare a limbii romane in perioada numita „de tranzitie” (1880-1920), prin eforturile Academiei Romane, ale scolii romanesti de toate gradele, ale marilor publicatii, ale scriitorilor romani din epoca. Apoi, discutia poate fi largita la diversele tipuri de conditionari interne si externe ale procesului de conturare si rafinare a stilurilor functionale, incepand cu cel beletristic. Este vorba despre raportul dintre elementele arhaice si regionale, pe de o parte, si cele din limba literara standardizata, oarecum, in etapele ulterioare „epocii de tranzitie”, pe de alta parte. Avem in vedere perioada interbelica, marcata de o dezvoltare impresionanta a literaturii romane; perioada postbelica, divizata intre evolutia obiectiva a cunoasterii si comunicarii umane si limitarile de expresie impuse de un regim politic opresiv; apoi, in sfarsit, vorbim despre traducerile realizate in ultimele trei decenii (1990-2019), marcate prin deschidere fata de orice tip de manifestare spirituala si de receptare nestingherita decat de eventualele piedici materiale, a oricarui tip de creativitate, pe plan extern si intern. Dintr-o alta perspectiva, pe acest fond, al materialului lingvistic general pe care il ofera limba romana intr-o etapa sau alta, problemele care se pun sunt acelea ale tehnicilor traductologice abordate de fiecare traducator (si se dovedeste ca se folosesc mai multe tipuri de tehnici si de solutii in fiecare grup relativ restrans de secvente lingvistice, cu o dominanta, evident). In sfarsit, dar deloc in ultimul rand, este vorba despre calitatile personale ale fiecarui traducator: a) gradul de cunoastere (aprofundare) a celor doua limbi puse in contact, la toate nivelurile sistemului (efecte fonetice, structuri morfosintactice, particularitati semantice, disponibilitati pragmatico-stilistice, determinari istoricogeografice, culturale, mentalitare; b) talentul de traducator si chiar de creator in limba proprie, conditiile de lucru, posibilitatile de documentare s. a. m. d.

 

Toate aceste probleme au devenit obiective ale cercetarii. La randul lor, ele au impus, ca in orice demers stiintific de acest fel, si structura lucrarii despre care vorbim aici. Dupa necesara introduce teoretica, autoarea consacra un capitol prezentarii generale a vietii si operei lui Jules Verne, apoi un altul teoriei generale a traductologiei. Acestea constituie infrastructura cercetarii propriu-zise, asigurand intelegerea metalimbajului si a judecatilor de valoare pe care Gabriela Chiran le formuleaza de-a lungul paginilor de analiza propriu-zisa.

 

Demersul analitic in sine, care reprezinta, firesc, capitolul cel mai intins in economia lucrarii, se deruleaza din perspectiva contrastivtipologica, „ceruta” in mod obiectiv de abordarea traductologica a unui text.

 

Dupa o scurta introducere in mecanismele gramaticii contrastiv-tipologice, analiza se axeaza pe trei directii de deconstructie traductologica a textului, dupa un criteriu care tine de teoria clasica a literaturii si, in egala masura, de teoriile textualiste si pragmatico-cognitive. Mai precis, se porneste de la ideea ca modurile de expunere dintr-un roman, cum este cazul de fata, respectiv descrierea, naratiunea si dialogul, trebuie sa constituie criteriul de grupare a textelor extrase pentru corpusul de lucru, alcatuit din unitati preluate din pasaje reprezentative ale acestora. Pentru fiecare dintre cele trei subdiviziuni se foloseste aparatul tehnic al actelor de vorbire specifice, asa cum sunt codificate acestea in lucrarile teoretice din domeniu.

 

Rezultatele sunt cel putin interesante pentru orice specialist preocupat de domeniile de cercetare implicate in aceasta abordare interdisciplinara: istoria limbii romane, traductologie generala si aplicata, gramatica contrastiv-tipologica, lexicologie, pragmatica discursului literar s. a. m. d. (…)

 

Stilul expunerii este, in general, de tinuta academica. Autoarea si-a insusit corect metodele de lucru si metalimbajul din cele doua domenii fundamentale de cercetare implicate – traductologia si gramatica contrastivtipologica, la care se adauga tehnicile, instrumentele de lucru si limbajul de specialitate din gramatica descriptiva, din istoria limbii, din dialectologie, teoria si istoria literaturii etc. (…)

 

Petre Gheorghe Barlea
 
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Produse noi - Limba romana

Created in 0.116 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.