Razboiul nu are chip de femeie
23,92 lei
29,90 lei (-20%)

Razboiul nu are chip de femeie

Razboiul nu are chip de femeie
-20%
Preț: 23,92 lei
29,90 lei (-20%)
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-606-33-0456-9
Editura:
Anul publicării: 2019
Ediția: cartonata
Pagini: 389
Format: 183 x 112 mm
Categoria: Actiune

DESCRIERE

Razboiul nu are chip de femeie
 
Al Doilea Razboi Mondial nu va ajunge niciodata sa-si dezvaluie intreaga grozavie. In spatele faptelor de arme, al atrocitatilor si al crimelor monstruoase comise impotriva civililor se ascunde o alta realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front impotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici si-a dedicat sapte ani din viata colectarii marturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia iesite din copilarie.
 
Dupa primele sentimente de euforie, asistam la o schimbare radicala de ton, pe masura ce ajungem la incercarea fatala a luptei, insotita de partea sa de intrebari si de suferinta. Abandonand tacerea in care si-au gasit refugiul, aceste femei indraznesc, in sfarsit, sa prezinte razboiul asa cum l-au trait. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valorosi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminina, ci aspra precum razboiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistica, palpabila, profund emotionanta.” — Vladimir Voinovici

Cartile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate in 43 de limbi si in 47 de tari. „Razboiul nu are chip de femeie” s-a vandut in peste 2 milioane de exemplare.



Fragment:

" În trupele de tancuri, comandantii primeau fete mai calcandu-si pe inima. Se poate spune chiar ca nu primeau defel. Cum am nimerit eu în batalion? Locuiam în orasul Konakovo din regiunea Kalinin. Abia dadu-sem examenele de la sfarsitul clasei a opta si trecusem în clasa a noua. Nimeni din generatia mea nu întelegea pe atunci ce e acela razboi, pentru noi era un fel de joc, ceva din carti. Fuseseram educati în spiritul romantic al revolutiei, al idelurilor. Credeam în ce spuneau ziarele, ca razboiul are sa se încheie curand cu victoria noastra. Din clipa-n clipa...
Aveam ceea ce se numeste un apartament comun, în care locuiam multe familii, si în fiecare zi cate cineva pleca la razboi: nenea Petea, nenea Vasea... Îi petreceam, si pe noi, copiii, ne încerca în primul rand o mare cu-riozitate. Mergeam dupa ei pana la tren, si acolo, cand începea sa cante muzica, iar femeile plangeau, toate astea nu ne speriau defel, dimpotriva, era o distractie. Fanfara întotdeauna interpreta marsul Prosceanie slaveankil venea sa te urci în tren si sa pleci. Raz boiul — ni se parea noua — era undeva departe. Mie, bunaoara, îmi placeau nasturii sclipitori de pe uniforme. Frecventasem deja niste cursuri sanitare, dar asta fusese un fel de joaca
Apoi scoala a fost închisa, iar pe noi ne-au mobilizat la lucrarile de fortificatii. Ne-au cazat în niste suri, în camp deschis. Si eram foarte mandre ca facem o treaba legata, într-un fel sau altul, de razboi. Ne-au repartizat într-un batalion alcatuit din oameni cu capacitate redusa de munca. Lucram de la opt dimineata pana la opt seara, cate douasprezece ore pe zi. Sapam santuri anti-tanc. intreg batalionul era format din baieti si fete de cincisprezece—saisprezece ani... intr-o buna zi, în timp lucram, am auzit deodata niste tipete: unii strigau. Atac aerian!», altii — «Nemtii!». Adultii au rupt-o la fuga se ascunda, dar noi eram curiosi sa vedem avioanele vedem nemti adevarati. Au trecut în zbor pe deasupra noastra, dar n-am vazut mare lucru. Chiar ne-am suparat... Dupa un timp s-au reîntors, zburand illult mai jos. Am vazut crucile negre. Nu simteam nici un de teama, doar curiozitate. si deodata au deschis foc tle mitraliera. Sub ochii nostri au început sa cada baietii si fetele cu care învataseram si munciseram împreuna. In fel de împietrire ne-a cuprins, nu puteam pricepe ce se întampla. Stateam si ne uitam... ca înlemniti... barbati si femei alergau spre noi, trantindu-ne la pamant, si totusi nu simteam nici un fel de spaima...
Curand nemtii s-au apropiat foarte mult de oras, erau la vreo zece kilometri, se auzea canonada. Am aler-gat, toate fetele, la comisariat: trebuia sa mergem si noi sa aparam, sa ramanem împreuna. N-am sovait. Nu ne-au Iuat pe toate, le-au luat pe cele mai zdravene, mai rezis-t ente, în primul rand pe cele care împlinisera optsprezece Pe comsomolistele de isprava. Un capitan selectiona lete pentru unitatea lui de tancuri. Pe mine, fireste, nu m-a bagat în seama, pentru ca aveam saptesprezece ani si n-aveam decat un metru saizeci.
— Cand un infanterist e ranit, îmi explica el, cade la pamant. Te poti tarispre el, ca sa-l pansezi pe loc ori sa-l cari în adapost. Tanchistul e altceva. Daca e ranit în tanc, trebuie sa-l scoti de acolo prin oblon. Cum ai sa tragi tu afara un flacau din asta? stii cat de solizi sunt tanchistii? si-apoi, cand urci pe tanc, asupra lui se trage — schije si gloante din toate directiile. Daramite cand tancul arde?
— Si ce, eu sunt altfel decat celelalte comsomoliste? zic eu izbucnind în plans.
— Oi fi fiind ca toate celelalte, zice, numai ca esti prea mica... "

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

Created in 0.115 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.