Sarpele de mare
9,60 lei
12,00 lei (-20%)

Sarpele de mare

Sarpele de mare
-20%
Preț: 9,60 lei
12,00 lei (-20%)
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-973-23-3184-2
Anul publicării: 2018
Ediția: brosata
Pagini: 200
Format: 14 x 20 cm

DESCRIERE

Sarpele de mare
 

De multe generaţii, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferată a adolescenţilor din toată lumea. În română, au fost traduse încă din timpul vieţii scriitorului francez. Le-am descoperit eu însumi, pe cele mai importante, fireşte, când aveam 10-11 ani.

 

Publicarea unei ediţii în mai multe volume la începutul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpăra fiului meu, care, la rândul lui, i le-a pus în mâna fiului lui. Jules Verne aparţine unei epoci de progres tehnologic important, cu încredere în ştiinţă şi în rezultatele ei pozitive. Romanele lui povestesc despre descoperiri, invenţii, călători pe mări şi ţări, descinderi în măruntaiele pământului sau urcări în văzduh cu bunicile avioanelor din secolul XX.

 

Imaginaţia lui Jules Verne se baza pe ştiinţa vremii lui, dar o prevestea pe aceea care îi va urma. Numeroase astfel de previziuni îi vor uimi pe cei care vor trăi mai târziu. Totul, pe canavaua unor aventuri care mai de care mai extraordinare şi care n-au îmbătrânit nici în epoca zborurilor pe lună.

NICOLAE MANOLESCU

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

12,67 lei
14,90 lei (-14,97%)
5,95 lei
7,00 lei (-15%)
25,42 lei
29,90 lei (-14,98%)
21,25 lei
25,00 lei (-15%)
16,00 lei
20,00 lei (-20%)
14,40 lei
18,00 lei (-20%)
11,20 lei
14,00 lei (-20%)
9,60 lei
12,00 lei (-20%)
8,00 lei
10,00 lei (-20%)
14,00 lei
20,00 lei (-30%)
Created in 0.127 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.