Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia

Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia
-20%
Preț: 36,00 lei
45,00 lei (-20%)
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-606-719-921-5
Anul publicării: 2016
Pagini: 440
Format: 13 x 20 cm

DESCRIERE

Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia
 
Călătoria în timp există. Muşcă din biscuitul ăsta şi ai ajuns în 1987, intră în labirintul de sub calea ferată suspendată şi eşti în 1956, vorbeşte cu bătrâna asta şi eşti în 1945, ascultă melodia astălaltă şi anul este 1998.
Călătoria în timp în Asia este mai bogată decât cea din Europa sau America de Sud pentru că poţi ajunge şi în viitor. În 2072 sau în 2272 au trenuri de mare viteză pe culoarele cărora umblă roboţi surdomuţi care îţi vând calendare vintage din 1988 şi calculatoare chinezeşti din 1966.

Mongolia, deşi în Asia, este mai degrabă o ţară bal­canică, un Mordor amuzant de unde au plecat în lume hunii, turcii şi hoardele lui Ginghis. În Mongolia, secolul XXI nu a ajuns, te plimbi într‑un spaţiu la fel de nomad ca locuitorii lui, o țară întreagă alergând haotic între 1300 şi 1980. Cum ţi‑o fi norocul.
Deşi filmele, cultura pop şi avangardismul tehno­logic dau sentimentul că Japonia şi Coreea sunt plasate mult în viitor, realitatea de pe teren e diferită. Ambele ţări s‑au refăcut galopant după traume incredibile şi pro­gresul lor a luat o formă de evantai. În cutele acestuia găseşti intacte decade complet pierdute într‑o Europă care a evoluat mult mai uniform. Ai secolul XV la patru metri de secolul XXII, calculatoare 286 lângă calculatoare cu boxe care emană mirosurile mâncăricii gătite pe ecran.
 
Cartea aceasta este, la rândul ei, o călătorie cusută din patru petice: Mongolia în 2009, Coreea de Sud în 2013 şi Japonia în 2007 şi apoi în 2015. Poveştile sunt strânse din trei agende şi două calculatoare, unele în­semnări fiind atât de criptice pentru mine, azi, încât am chemat un specialist să‑mi spună ce am vrut să zic atunci.
Aşezaţi‑vă în vagoane, fixaţi‑vă centurile, sper că nu aţi mâncat nimic prea greu care să vă producă greaţă şiiiiii… Roller‑coaster, baby!!!

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.154 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.